duminică, 6 septembrie 2009

Fabrica

Copilu' nu merge la grădi. Când n-am chef să explic spun că n-are 3 ani. Ţine. Când am chef să mă explic fac capul calendar :). Există şi varianta mai scurtă 'nu merge, stăm amândoi' dar de multe ori nu ţine.

Copilu' face însă alte chestii. Nu doar stă acasă.
Ultima plimbare tare a fost la fabrică.
Vâzut prelucrarea firelor şi războaie de ţesut.
Înnebunit.
Vorbit de asta două săptămâni.
Venit a doua vizita.
Vorbit încă două săptămâni.
Caut fabrică de prelucrare a bumbacului până la fir să vadă copilu'.

Săptămâna asta avem in plan fabrica de uşi. Sunt sigură că o să-i placă şi asta şi promit că fac poze (dacă-mi dau voie). Da, suntem discovery channel live. How it's made. Şi e fun.

5 comentarii:

  1. mărturisesc că şi mie îmi plac la nebunie emisiunile cu how is made, aşa că îl înţeleg perfect

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi aduc aminte ca la gradinita (acu vreo 30 de ani)imi placeau foarte mult (printre putinele lucruri care ma incantau fiind la gradi) vizitele in fabrica: de mobila, de paine, de facut jucarii din lemn, de lapte.
    Cand se anuntau astfel de vizite nu mai puteam de nerabdare, iar dupa ele povesteam tot cartierului ce am vazut acolo. Bashca, la plecarea din fabrica primeam si "cadouri": paine, jucarie, celebra sticla speciala pt. lapte samd
    Postul tau mi-a reamintit trairile de atunci!
    David, la cat mai multe vizite de acest gen!
    Vizitele sunt pentru oricine ar dori sau doar pt. cei cu afaceri?

    RăspundețiȘtergere
  3. Raluca, şi mie îmi plac, şi emisiunile şi vizitele :)

    Rox, vizita a fost de nevoie si nu în Bucureşti. Însă trebuie să găsim şi pe acolo ceva. cel puţin la vârsta lor mi se pare mult mai fain decât un muzeu (bine, şi la a mea, dar nu mai zic :))

    Voiam să îl iau cu mine şi la ecograf, a apărut ceva de ultim moment şi s-a răzgândit însă odata şi-odată vom ajunge şi acolo. Numai să gasesc un medic dispus sa-i platesc o consultaţie inexistentă :). Sau, mă rog, parţială şi pe înţelesul lui.

    RăspundețiȘtergere
  4. SUNT SOLIDARA CU COPIII CURAJOSI
    Sper ca povestea mea sa ii ajute pe toti copiii bolnavi…mi-a trebuit mult curaj sa-mi infrang emotiile si sa o scriu:

    http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/povestea-mea-in-4-minute-am-cronometrat.html

    RăspundețiȘtergere
  5. eu n-am mers la gradi pana la 6 ani, cand a fost obligatoriu pentru ca altfel nu ma puteau da la scoala. si atunci a fost cu chinuri si stat doar 2 ore, in loc de programul normal.

    si la fel ca printul tau, faceam o multime de lucruri si era de 50 de ori mai fascinant decat stat intr-o sala cu alti 10 copii pe care nu vroiam sa-i cunosc :D

    copiii stiu intr-adevar ce vor. si sunt in stare sa faca alegeri, parintele asigurandu-se doar ca el/ea stie toate datele, inainte sa faca alegerea respectiva :)

    am ajuns din intamplare pe blogul tau. este foarte linistit, impacat si pare fericit, cel putin asa cum il percep eu.
    ce-as vrea sa adaug, fara cea mai mica intentie de a supara, e ca maniera asta de a creste copilul mi se pare fireasca :) normala. dincolo de concepte si unconditional parenting cei din jurul meu (probabil lucky me) urmeaza pasii astia, necitind in carti de specialitate sau urmand cursuri, ci doar amintindu-si cum au crescut ei cand erau mici. :)

    iar copiii nu ajung rasfatati sau dependenti, ci puternici,responsabili, plini de incredere in ei si siguri pe iubirea celor dragi. :)

    RăspundețiȘtergere