.jpg)
Mami, unde erai?
Te-am căutat aici, în pat, şi nu te-am găsit
De ce erai în sufragerie, mami?
Toate astea printre sughiţuri.
Am îngheţat. Şi eu, lângă el, şi Alex, în sufragerie. Era atât de speriat, de dezamăgit, de supărat ...
Mi-am amintit toate zilele şi nopţile de când era mic. Când dormea cu orele în braţele mele sau ale lui Alex, câteodată şi în ale mamei mele, dar se trezea după 5 minte în pătuţul lui. Dacă acum, după aproape 3 ani, a avut o noapte în care s-a speriat că e singur, acum, când e sigur de toată dragostea noastră şi de faptul că, orice-ar fi, suntem aproape, oare ce era atunci în sufletul lui.
----------------------------------
Mami, sunt supăraaaat! (tot printre sughiţuri)
Îmi vine să zic Nu, mami, dar am nevoie de mami.
----------------------------------
Saptamana trecuta am primit vizita catorva copii tare dragi, cu mamicile aferente. Si cum stateam noi linistite si discutam, iar toti cei 5 copii se jucau incredibil de frumos, fara nici un fel de conflict, fara nici o impunere, fara nici un stres, numai in zambete si momente de concentrare maxima (plastilina :) ), am realizat ca media intarcarii pentru copiii prezenti era de circa 3 ani si 10 luni. Si toti acesti copii, alaptati mult si bine :), erau exact cum mi-as fi imaginat in cele mai frumoase vise. Nu, nu se piteau dupa fusta mamei, nu, nu erau dependenti, nu, nu aveau nimic in neregula. Erau pur si simplu copii fericiti, care nu se mai vazusera niciodata (ne mai intalnisem cu una din fetite acum 1 an dar nici unul nu-si amintea de intalnire) si care se descopereau intr-un mod incredibil de nedarnjant pentru adulti :). A fost pur si simplu bine.
----------------------------------
Îmi dau seama că cea mai des întâlnită greşeală, atât a noastră cât şi a celorlalţi părinţi pe care îi cunosc (îndeaproape, nu mă refer la x de pe blog sau y de pe forum), e aceea că nu au încredere în copil. În faptul că el ştie ce are nevoie, că ştie cât şi când îi trebuie. Şi că rolul nostru este să le fim aproape, să îi înţelegem orice-ar fi. Să nu ne îndoim niciodată că dragostea noastră e lucrul care îi ajuta cel mai mult.
Dacă vreţi să citiţi o lecţie despre încredere, cel puţin din punctul meu de vedere, despre un copil atipic şi părinţi cel puţin la fel, o puteţi face aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.jpg)
Nu ti-am zis ce mult te admir, asa-i? Si cateodata te invidiez pentru ce usor faci sa para totul, ca o joaca, si mie nu-mi prea iese :)
RăspundețiȘtergereBei, lasă-mă cu admiraţiile că ştii că nu primesc :))) Ia zi-mi, ai citit linkul? Aşa o lecţie, o palmă peste obraz...şi scris suficient de fain cât să te ţină să-l citeşti pe tot. Brrrr...
RăspundețiȘtergereApoi primesti, nu primesti, treaba ta :D IO admir :P
RăspundețiȘtergereDa, am citit articolul si m-am simtit cam mica.
Am vrea ca toti copiii sa fie inconjurati cu dragoste si sa traiasca momente fericite :) In acest sens, noi am incercat sa intindem o mana de ajutor unor copii talentati, asa ca am lansat campania Cards of Joy. Vrem sa trimitem zece copii care iubesc pictura, dar lipsiti de posibilitati financiare pentru a-si cultiva talentul, intr-o tabara de creatie. Cum pot fi ajutati: tot ce trebuie sa faceti este o mica fapta buna, pe care apoi sa o descrieti pe http://cardsofjoy.heidi-chocolate.com/ . Astfel, la 250 de gesturi frumoase inscrise pe site, un copil va pleca in tabara.
RăspundețiȘtergereSperam sa gasiti un pic de timp sa descrieti o fapta buna pe site, ca sa putem face o bucurie copiilor! Va puteti incuraja si prietenii sa continue lantul de fapte bune inceput de dvs, transmitandu-le codul unic primit la inregistrare.