luni, 24 august 2009

De ce 'educaţie' liberă

Nu vreau să facă nimic forţat. Si nici împins, manipulat, 'ajutat'. Prefer să găsesc un milion de explicaţii şi să dezbatem împreună orice, decât să îl fac să facă lucruri. Nu am nici o îndoială că fac bine şi în fiecare zi mă lovesc de ceva care îmi confirmă faptul că am dreptate.

Zielele trecute îi povestea mama că el trebuie să ştie să facă de toate, câte ceva din fecare. Mi s-a aprins senzorul de manipulare :). Aşa că am simţit nevoia să intervin şi să îl asigur că nu trebuie nimic, că mi-ar plăcea enorm să îi ofer informaţii despre orice, el să aibă posibilitatea să încerce şi, într-un final, să aleagă ce îi place cel mai mult. Şi orice ar face să facă cu pasiune şi cu real interes.

Îmi amintesc cum am învăţat eu. Ce-i drept, şcoala primară şi generală sunt destul de departe, dar de liceu şi facultate îmi amintesc foarte bine. Şi îmi amintesc ca pur si simplu nu exista nici un interes. Dar nici unul. Era mai degrabă ceva ce făceam oentru ai mei; nu pentru a nu-i dezamăgi, ci pentru că era ceva foarte important pentru ei. Extrem de rar se întâmpla să fac ceva de drag. Era absolut demenţial când chiuleam şi ne strângeam în Snack - o cârciumă infectă plină de liceeni - să facem grafice la mate. Au fost printre puţinele momente când chiar am făcut ceva de drag în ultimii 10 ani de şcoala. Pur şi simplu nu puteai face şcoala de drag în scoală, trebuia să o faci în afara ei, departe de profesori şi de instituţia în sine, infectă de altfel.

Am recitit recent lucrarea-mi de licenţă. Toate bune şi frumoase, toată partea de documentaţie excelent realizată însă concluziile... Nu reuşesc să îmi dau seama dacă erau atât de stupide pentru că era musai să ajung la un anume rezultat sau pentru că pur şi simplu nu am fost capabilă să selectez ceea ce trebuia, era un subiect prea departe de sufletul meu de atunci. Culmea culimlor, făcusem o grădiniţa la diplomă, eu care nu-mi voi da copilu' la grădiniţa în viitorul apropiat/depărtat/ever :))



Recent am întâlnit două studente la medicină. Tobă de teorie, viitoare pediatre. Şi mame. Şi am rămas interzisă :))))) văzând în una din ele aceeaşi imposibilitate de a pune teoria în practică, de a gândi ce au învăţat, de a se raporta la pacient ca la o persoană, de a include factorul psihologic în deciziile lor medicale. Deşi teoretic, psihicul mamei şi al copilului sunt cheia reuşitei. Teoretic.

Am întâlnit de-a lungul vieţii (lui d, înainte nu m-a preocupat) zeci de cadre medicale care aplica o teorie pe principiul răului mai mic. Dar c,arora cumva, la calcul, le scapă un mic factor decisiv, zic eu: niciodată nu iau în calcul omul. Cumva nu reuşesc să facă legătura între tratamentul aplicat şi persoana pe care îl aplică. Refuză să gândească şi să studieze mai mult decât li s-a pus pe bancă.

_________________________________________________

O prietenă dragă a născut săptămâna asta la Elias, la 36 de săptămâni, un băieţel super voinic, 2,800, respira singur singur din secunda 1. Un copil prematur ca şi vârstă gestaţională dar mai sănătos ca unul la termen. Şi ce recomandă nenonatoloaga?

-izolarea la terapie intensiva
-alaptat la 3h cu proba suptului obligatorie (asta numai pe tura buna, pe aia rea asistenta tipa la mama ca are rapoarte de facut si ca vorbitul cu copilul trebuie sa inceteze pentru ca o deranjeaza; ulterior nu a mai lasat-o sa atinga copilul pe tura ei) si completare lapte praf
-antibiotice preventiv

Ce face mama? Plânge. După copilul ei. Şi plânge. Şi plânge. Şi după cel mic luat de lângă ea, şi după cel mare ce plânge la rândul lui la usile spitalului pentru că rezerva goală nu poate fi inchiriată oricui şi oricum. (apropo, spitalul a pierdut vreo 500 euro la faza asta, dar cu-i sa-i pese, ca aia erau cu chitanta..) Şi doctorul ce face? Ii recomanda sa nu mai alapteze copilul ca il oboseste prea tare. Copil ce dormea fericit si linistit dupa.
A, si unei mame care tocmai a nascut e excelent sa i spui ca i moare copilul daca face septicemie sau se deshidrateaza.

Incep sa banuiesc ca asta prinzi cel mai repede în facultatea de medicina: cum sa pari superior, cum sa ai grija sa inchizi rapid gura celor care se indoiesc de deciziile tale.

S-a rezolvat. Abia dupa 500 de telefoane când mama a găsit un medic să o ajute acasă şi să ceară externarea pe proprie răspundere. Abia atunci i-a fost permis să îşi atinga copilul oricând, să îl alapteze oricând, să nu primească antibiotice fără analize care să confirme necesitatea lor. Si abia atunci copilul a luat în greutate. Mult mai devreme decât previziunile doctorilor.

Şi mă întreb: Cum putea face asta o mamă la primul copil? O mamă fără o Irină, fără o Ramonă, fără o Diana care să o susţină? O mamă fără puterea de a lua taurul de coarne şi insuficinet de informată? Câte cazuri din ăstea se întâmplă în fiecare zi?

Câţi medici ca Ramona sunt? Câţi au decenţa şi competenţa să trateze o mamă şi copilul ei cu respect? Câţi fac ceea ce fac pentru că simt asta, pentru că vor, pentru că l eplace să ajute un om?

Şi câţi sunt colegii mei, ai tăi, care au luat examenele cu sacoşa pentru că trebuia? Pentru că voiau să ajungă mari sau pentru că era musai să îşi satisfacă părinţii?

___________________________________________

Îmi doresc din tot sufletul ca al meu copil să facă orice îi va place lui. Să testeze la nesfârşit până găseşte acel lucru care îl face fericit, pe care îl face cu plăcere. Şî atunci când găseşte ceva ce îl captivează, nu-mi pasă că e ora de somn, aşa cum nici nu-i pasă, nu-mi pasă că murdar, că e tărziu, că e devreme, că e frig, că e cald. Îmi pasă că el e 'acolo', prins.

Nu-mi pasă de şcoală, nu-mi pasă de grădiniţă, nu-mi pasă de ce spune lumea. Îmi pasă de el. Punct. Şi ştiu că orice va decide să facă, în orice moment din viaţa lui, îl va face s-o facă bine.
Şi dacă va trebui să vând un milion de slinguri pentru ca el să aibă şansa să facă numai ce îi place până va găsi un mod să şi scoată bani din asta, atunci le voi vinde. Prima sută a fost mai grea, distracţia abia începe :)

14 comentarii:

  1. Rezonez 100% cu ce ai povestit.

    Problema e că atunci când te entuziasmezi de o cale să nu pici în extrem. Copilul are nevoie și de ghidare, și de lege, și de ordine (uneori) impusă.
    Altfel iese un alienat și un sălbatic, care nu se simte comfortabil decât lângă câteva persoane. Asta e temerea mea.

    Tu știi ... libertate, dar cu reguli minimale.
    Sau maximale dacă vorbim de Anna mea, care interpretează într-un mod foooarte riscant libertatea. Și la 1 an jumate nu prea ține cu explicațiile. :))

    Asta e opinia mea, firește. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina, nu ştiu exact ce înţelegi prin reguli,am o vagă impresie că vorbim de acelaşi lucru dar sub nume diferite:) Eu îi zic informare+liberatate, tu regulă :)
    Eu zic că, prin consecinţele acţiunilor sale,înţelege singur, la un moment dat, de ce unele lucruri nu se fac. La mine e într-adevăr, mai simplu: consecinţele majorităţii acţiunilor sale se răsfrâng direct asupra sa şi, cel mult, a mea/a lui alex. deci cumva noi suntem suficent de maturi pentru a nu fi afectaţi serios de ceva, îl putem astepta, îi putem oferi timpul de care are nevoie să înţeleagă. Cu mai mulţi copii probabil e mult mai greu dar, zic eu, şi se prind mai repede cum e treaba.

    Povesteam odata pe undeva de relaţia lui cu mâţa bunicilor. A caftit-o ( de gelozie) până a început mâţa să-l zgârie când îl vedea :) Ştii ce relaţie minunată au acum? Dar a văzut singur apoi cât de greu a fost să-şi reclădească o relaţie cu ea. Cu a doua pisica a mers ca uns :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, sunt sigura ca pe undeva, de fapt, avem un numitor comun. :)
    Eu ziceam numai mie mi se intampla ca din entuziasm pt ceva care functioneaza sa nu mai vad si mici scapari. Adica nu poti fi radical intr-o singura directie, asta vroiam sa spun.

    Dar apropo de consecinte, sa stii ca uite cu Anna n-a mers, domnule. A bagat mana in WC sa vada ce-i cu gelul ala dezinfectant. Pana s-o prind eu repede, l-a si bagat in gura. Cred ca avea un gust groaznic, s-a strambat teribil. Cu toate astea a repetat experienta de tz ori!! Ea e genul de copil care n-are nevoie sa-i spui ca nu e ok ceva, te SIMTE cum ti se ridica parul pe spinare, cat self-control ai avea, intelegi? Si face exact ce nu e bine/safe sa faca. Acum cinci minute de ex a dat iama in colectia de DVD-uri si a rupt coperti la cateva, le-a spart rozetele de la altele ... care sunt consecintele naturale aici? Nimic, doar ca are ea fun. Imi permit sa o las sa strice mereu, orice, doar pt placerea ei? Nu cred. Aici eu vin cu regula care zice ca nu e bine sa stricam obiecte care nu ne apartin, chiar daca nu ne rupem degetele sau nu ne ardem sau mai stiu eu ce. Si daca nu se intelege regula, time-out, doua minute la ea in camera. Ai alta solutie? Vorbesc serios, sa stii. :)
    A, si treaba de mai sus s-a intamplat in timp ce eu eram cu cea mare la baie, ca non-stop chiar nu am cum sa fiu cu ochii pe mijlocia.

    RăspundețiȘtergere
  4. sa stii ca nu intotdeauna faci de drag, chiar daca iti place.
    Trebuie cultivata si ideea de a munci pentru ca "trebuie".
    Eu ador muzica, e clar cred:)
    daca ai stii de cate ori nu aveam chef sa pun mana pe pian sau sa lucrez la compozitie....dar trebuia! Si ma refer la copilarie. Sa nu-mi spui ca daca vroiam la joaca de fapt nu-mi placea pianul. Imi placea enorm, dar eram (si sunt) pur si simplu lenesa.
    mama ta are dreptatea ei, un om trebuie sa fie complet, sa se poata descurca si in varful muntelui si intr-un mare oras, nu doar sa faca de drag anumite chestii si punct.
    Ca poate nici tu n-ai chef sa faci de mancare, dar n-o sa lasi copilul flamand:)

    Cat despre scoala si gradi...sa stii ca Sofia a adorat gradinita, dar dupa 4 ani jumate. Stii de ce? pentru ca dupa o anumita vasrta, copiii vor viata lor in afara casei. Ceva doar al lor.Oamenii in general vor ceva doar al lor:) Si daca la un moment dat David va dori gradinita, sunt convinsa ca ai sa-l lasi, ca sa fie conform libertatii pe care i-o doresti, nu? Ca deja daca sopui nu-l dau ever, l-ai bagat la inchisoare:D (glumesc, stii tu)

    RăspundețiȘtergere
  5. Alina, pe mine cel mai mult mă trăda reacţia mea. Adică în momentul în care scăpam un A, I, Î :) se ducea toată reacţia lui spontană. Eu interveneam în relaţia lui directă cu obiectul cu pricina şi deciziile lui nu mai priveau doar acţiunile şi reacţiunile lui, ci si pe mine. Eu eram cea care strica tot. Normal, apoi ştia cum să îmi atragă atenţia dacă avea nevoie de ea ...

    Aşa că am lucrat la mine. La reacţiile mele dar mai ales la reorganizarea priorităţilor.

    Prima oară când a zgăriat un cd a fost destul de ciudat pentru că era unul nou, îl primise el cadou, iar alex a fost foarte supărat că nu îl va mai putea vedea (d). Şi a încercat să îl faca să îi pară rău pentru ceva ce nu ştia, nu văzuse, nu conştientiza. Nu s-a putut, evident. Sau nu la nivelul la care spera alex.

    Apoi am tras linie si m-am gândit. Decât să dau 50=100 lei pe o jucărie care zace într-o cutie (şi zac...) mai bine dau 2-10 lei pe un cd şi se joacă cât vrea cu el. Într-un moment în care e liniştit şi stăm la taclale îi explic şi diferenţa dintre cd-uri, unele sunt mai importante, aş vrea să nu le stricăm pentru că nu le putem înlocui, altele sunt de joacă.

    Şi întotdeauna am încercat să am reacţii sincere dar fără să mă fac supărată dacă nu sunt. A spart un pahar. Mi-a fost teamă să nu se lovească, pierd 3 zile la rând câte juma de h să caut cioburi rătăcite, însă nu îmi pare rău după pahar. A desfăcut cei 100m de hărtie de bucătărie :))). 'Pfua ce mult e' :))))) Când am nevoie zic: bai, şi nu mai e un strop de hârtie, ce bună era acum, tre' să mergem să luam. Îi las la vedere consecinţele fără să îl presez. (prima oară m-am strsat un pic cu hârtia apoi mi-am dat seama că cc chiar nu am de ce)

    Dar, dinnou zic, la un copil e uşor. La 3 ... :-S Sincer, cred că ai nevoie de muuult mai multă răbdare şi de o doză de 'nesimţire' :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Degeţica, tocmai partea asta cu trebuie mă omoara pe mine. Dacă copilul vrea de mâncare, e placerea mea să i-o fac. Dacă chiar am o zi nasoală şi nu am chef să fac mâncare gătită, fac cu drag un sandwich, noroc că mâncăm împreună şi foamea mă face să fac :))) Dar când aud că trebuie, nu ştiu, îmi sună ca şi cum aş face împotriva, sau independent de dorinţa mea. Ceea ce nu e tocmai exact.

    Cât despre orele tale de pian din copilărie...Uite, eu iubesc matematica. Îmi place(a) la nebunie să rezolv probleme, să găsesc metode noi, să lucrez efectiv. Dar nu pot spune cât din asta se datorează unei gene, cât faptului că am înţeles-o foarte bine la un anume moment şi cât o faceam (cel putin la început) pentru că mama era foarte mândră de mine iar reacţia ei mă motiva foarte mult.

    Chiar nu vreau să sugerez nimic şi îmi cer scuze în avans pentru cum sună, dar răspunsul cu 'sa nu-mi spui că nu-mi plăcea dacă nu voiam să fac asta' mă duce cu găndul la cele mai nefericite victime din relaţii abuzive. Cred că trebui să acceptăm că, majoritatea, am fost influenţaţi mai mult decât ar fi trebui de dorinţele pârinţilor pentru noi. Şi eu simt asta deşi părinţii mei sunt de departe ce-i mai ok pe care-i ştiu. La fel cum o victimă consideră că merită ce i s-a întâmplat, mulţi din noi trăiesc cu complexul că atât au putut, genetic vorbind. (eu n-am înţeles niciodată matematica, nu am putut să învât istorie, nu am înţeles biologia...) Şi nu cred că e aşa.

    Eu asta vreau pentru d. Să nu facă lucruri pentru mine. Să faca în primul şi în primul rând pentru el. Sunt convinsă că, în timp, perosanele care contează pentru el vor primi din timpul şi ajutorul lui. Dar asta ar trebui să fie pe locul 2. (Bine, dacă descoperă că vocaţia lui în viaţă şi că lucrul care îl face fericit e să-i ajute pe alţii, treaba lui:) )

    RăspundețiȘtergere
  7. pai da, imi dau seama ce vrei sa spui, dar la mine era un paradox. Pe mine nu m-au dat la pian...eu am cerut pian. Ei ar fi vrut sa ma fac ...avocata sau ceva de genu:)))
    In fiecare an ma intrebau daca vreau sa continui, imi explicau ca nu-s obligata sa fac muzica, ma rugau sa n-o fac din orgoliu, etc etc.... m-au lasat sa aleg, iti dai seama ca au cumparat pianul de gura mea? i-am pisat pana l-au luat! si aveam doar 5 ani!
    acest trebuie....pianul e ca sportul, nu studiezi 2 zile, se vede rau de tot.
    eu stiam ca vreau sa ma fac compozitoare, dar pt asta trebuie sa canti f f bine la pian, te ajuta imens. De aia "trebuia" sa studiez, nu doar pt pian in sine. Mai erau si examene....inca din clasa 1. Care m-au intarit teribil, pai sa dai Bacu e un fleac pe langa sa canti in public:)))
    Eu vroiam sa spun ca unii oameni sunt mai lenesi, delasatori etc....e vorba de fire, si atunci intervine educatia nelibera daca vrei, de fapt modelarea caracterului.

    iti mai dau un exemplu:
    razboi.
    comunism.
    multi"burghezo-mosieri" si chiar printese de sange raman faliti.
    Care a inteles pe trebuie a lucrat pe santier, care a facut doar ce-i placea....a pierit in bataia vantului.

    Eu la asta ma refer, la a face si lucuri mai putinplacute vizand scopul final (care e ceva facut din pasiune) nu la a proiecta dorintele parintelui asupra copilului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Diana, cum spui tu a mers minunat cu Maria. Doi ani de zile am fost fericita cu decizia mea de a merge pe AP si educatie (cat mai) libera. Dupa aia ... a venit Anna. :) The demolition girl. Serios ca-i diferit in functie de copil. Ma munceste constiinta ca-i impun prea multe si ca nu e fair, dar n-am ce face. Din motive de siguranta, TREBUIE s-o protejez prin interdictii. Si pedepse. Ca altfel o luam cu totii razna. Dar incerc sa le tin la minim. :) Poate cand o mai creste un pic, vor prinde mai bine explicatiile (nu stiu daca e varsta sau pur si simplu temperamentul).

    RăspundețiȘtergere
  9. Sabina, eu ştiu că şi cu tine vorbesc 90% aceeşi limbă cu alte cuvinte :)))). Normal că faci şi nu cele mai plăcute lucruri pentru că ştii să urmăreşti rezultatul. Dacă îţi organizezi priorităţile corect. Asta vreau, asta contează pentru mine, voi face x,y,z lucru care nu îmi pică f bine dar vreau rezultatul. Însă e foarte ok şi să te răzgândeşti, să decizi la un moment dat că x,y, z nu sunt de tine, că e prea mare compromisul pentru rezultat şi că priorităţile se schimbă.

    Partea cea mai grea mi se pare mie ca eu ca părinte să nu-i zic, vai ai renunţat că era prea grea, sau 'hai, pune mâna că altfel nu obţii ce vrei'. Eu ar trebui să fiu doar un observator fin şi să ajut, fără să implic foarte tare părerile mele dacă nu-s cerute.

    Alina, sigur e vorba de personalitate în primul rând. Şi nici condiţiile nu-s aceleaşi. Cu Maria eraţi 2, Anna v-a cunoscut ca formaţie de 3, Catrina ca 4... Cu siguranţă lucrurile nu vor sta la fel. Si la fel de sigur tu ai să te adaptezi pe parcurs şi dacă undeva vreodată ai să greşeşti, sigur ai să repari ulterior.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alina, te superi tare pe mine (ca stiu ca Diana ma bate) daca iti recomand stilul democratic al lui Gordon? sti "Parent effectivness training" tradus aiurea titlul in "Ghidul parintilor eficace"... promoveaza democratia in loc de autoritate sau permisivitate.
    Diana, si pe mine recent ma sacaie "trebuie". Imi amintesc totusi in ce nota e folosit si-l preiau sub forma de "vreau sa"... ca daca nu pot sa vreau chestia aia, atunci nu trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  11. Claudia, hai, mai, că nu te bat :))
    Cumva pe acolo zic şi eu, dacă nu pot să vreau să, atunci cu siguranţa nu trebuie de fapt :)

    RăspundețiȘtergere
  12. buna Diana

    nu am mai vorbit in ultimele zile si vreau sa iti mai spun o data MULTUMESC. Multumesc ca esti, ca m-ai ascultat, ca m-ai ajutat. atat de mult a contat in acele momente si inca conteaza.
    Ai redat oarte bine in cateva randuri ce ni s-a intamplat in spital, mai bine decat mine care am fost direct implicata. E tare trist ca ce ni s-a intamplat noua e o practica curenta in multe spitale. sunt reguli care nu ajuta pe nimeni, sau ajuta cadrele medicale dar in nici un caz pe cei pe care ar trebui - pe puiutii mici.
    iti scriu tinandu-l pe stefan in brate si e asa de bine, se cuibareste si doarme profund, nimic nu il deranjeaza.
    Vreau sa le multumesc si Irinei si Ramonei care desi nu ma cunosteau au sarit sa ma ajute. Abia astept sa le cunosc.

    o zi frumoasa

    Stefan, Adina si Raluca

    RăspundețiȘtergere
  13. diana, tu cum vezi cuvantul reguli, parca te si vad cum scoti fum pe nari, cataurasul ala de pe slingul lui fii-miu :)

    depinde de la persoana la persoana. tu le atribui niste conotatii negative, si ai grija cum ii vei transmite asta si puiului tau. eu le atribui niste conotatii pozitive, si incerc sa imi obisnuiesc copilul cu ele.

    iar cu prietena ta, e adevarat ca e trist ce se intampla, la fel am fost si eu in aceeasi situatie. nu stiu insa cum a nascut. daca a nascut prin cezariana, este explicabil motivul pentru care doctorii au ales sa fie overprotective cu bebeul. cu noi a stat o doctorita o ora si ne-a explicat ca la copii faptul ca un copil nascut la 37 de saptamani, sanatos tun la 2950, cu nota 10, poate face o cadere brusca, datorita faptului ca adaptarea la mediu este mai dificila. e mult de explicat aici, nu am cum sa o fac. si ne-a facut sa intelegem fiecare aparat si motivul fiecarui medicament administrat, si de ce nu mi l-a pus la san din a doua zi. si m-a incurajat cu alaptatul si a lasat cu limba de moarte sa fiu chemata sa alaptez la cerere si a stat cu mine in zilele alea pana am alaptat ca sa trec de furie, samd. intr-adevar, poate a fost execptia aia frumoasa, ca la final, dupa ce am alergat cinci zile dupa ea sa ii dam bani, a primit doar o carte: "Despre ingeri", cu dedicatie.

    RăspundețiȘtergere
  14. Bogdana, scot fum să ştii :)) când e vorba de copii. Eu, ca adult, pot despica firul în 4 când e vorba de o regulă şi pot vedea de unde a venit şi de ce, care e scopul ei, ce a dus la necesitatea acelei reguli. El, ca şi copil, nu are nevoie de reguli, are nevoie să îşi construiască logica. Să vadă cauze şi efecte. Ori dacă eu îi spun 'nu ai voie la geam', asta-i regula, deal with it, nu am rezolvat nimic. Pentru că mâine poate să fie superman de la balcon. Prefer să îi explic care-i treaba cu geamurile, cu plasele de ţânţari, cu lovitul, cu cazaturile de la distanţe mari, cu lipsa atenţiei când te grăbeşti foarte tare. Şi in functie de actiunile lui deduc daca a constientizat sau nu. Şi daca nu, revin cu alta explicaţie. Până ce decizia de a nu se urca la geam e a lui. Nu ştiu de ce am ales ex asta, a venit primul :)

    Cât despre copiii prematuri care pot face căderi bruşte, da, clar, atunci când sunt separaţi de mamă. Însă şansele scad simţior (de la 70% la 30%, parca, pusesem eu la un mom, dat studiul celebru al lui Hunitzer si Barr) atunci când ei nu sunt despartiti. Prietena mea a nascut normal, spontan.

    Însa voi ati primit ajutor, ea nu, cum dumnezeu sa nu te lase sa ti atingi si alaptezi copilul sanatos?

    Raluca o imbratisare mare mare de la noi.

    RăspundețiȘtergere