Lego stuff

Acum o jumătate de an a primit primul lego. Era o fermă uriaşă cu multe animale, o căsuţă generoasă, câţiva omuleţi şi nişte verdeaţă. Cadoul a venit de la un prieten drag, dar fără nici o legătură cu copiii. Şi cumva bucuria de a descoperi ce se poate face cu toate acele piese i-a fost 'furată' de explicaţiile de altfel foarte bine intenţionate. Aşa că, un timp, s-a rezumat la a compune ceea ce făceam noi, care eram ceva mai prinşi decât el, sau variaţiuni pe aceeaşi temă. Apoi a mai tot primit diferite lego-uri, cu tot felul de animale, omuleţi, maşini, trenuri, iar interesul în a crea a scăzut spre zero.

Şi după vreo lună de pauză le-a descoperit. Aşa cum erau menite să fie descoperite. Şi ne-a lăsat pe toţi mască. Pur şi simplu compune. Şi face nişte chestii la care noi efectiv nu am fost în stare să ne gândim. Şi îmi arată a mia oară că ştie să descopere singur lucruri maiinteresante decât am fi putut noi să-i arătam. Cu condiţia să nu-i stăm, prea tare, în cale.




Îmi este foarte clar că putea face aceste lucruri de la început. Că putea gândi nişte compoziţii cu piesele de lego în alţi termeni decât cei expuşi pe coperta cutiei. Dar fiindcă noi, adulţii, suntem prea obişnuiţi cu a reproduce şi prea puţin cu a gândi, pur şi simplu l-am ţinut în loc. Cum ar veni, am reuşit „să facem şcoală cu el”.

Şi revin că uitasem cea mai impresionantă realizare: RENUL!