vineri, 22 iulie 2011

Despre zei

Eu nu am nici o tangenta cu divinitatile. Nu am nimic, din principiu, cu cei care cred in existenta cuiva mai 'sus' de noi, insa recunosc ca sunt multe lucruri care ma deranjeaza in aceasta zona.

Asa ca lui d i-am explicat exact ceea ce cred eu. Ca unii oameni cred in zei si ca eu una nu stiu exact daca exista sau nu. Evident, lucrurile nu sunt atat de simple, au existat, de-a lungul timpului, mai multe serii de intrebari pe tema asta.

Recunosc, la un moment dat am cedat si am apelat la 'scuza' cu Dumnezeu. Adica undeva pe la a omiesaptesutepatruzecisinoua afirmatie ccum ca 'eu nu vreau sa murim, chiar daca mai e mult pana atunci', am ajuns si la faza cu 'nimeni nu stie de fapt ce se intampla dupa ce murim, poate ajungem la Dumnezeu'. Ceea ce, de fapt, iar nu e o minciuna, pentru ca sunt convinsa ca, la un moment dat, oamenii au nevoie sa vada si o luminita la capatului tunelului si asta poate fi una tare buna.


In fine, nu aici voiam sa ajung. Ci la un joc inventat de d.
Ca orice joc - al lui- care se respecta, are reguli inventate pe parcurs si care se schimba de la o zi la alta, in functie de ce avem nevoie.

Un joc e cel in care d ascunde mana la spate si 'arata' un numar de degete. Noi incercam sa ghicim numarul. Ma rog, asta ne poate iesi intr-o zi. In alta, orice am face nu putem ghici :), caci ghidusul schimba rapid degetelele.

Ei bine, in ziua cu povestea, d ma roaga:
- Vrei sa ne jucam jocul cu Dumnezeu si cu baiatul?
- Isus? [stie si povestea crestina cu baiatul si cea evreiasca, fara]
- Nu, cu baiatul cu degetele!
- ?
- Pai baiatul ascunde degete la spate si tu ghicesti
- Pai si unde e Dumnezeu in jocul asta?
- Pai tu esti Dumnezeu si ghicesti mereu!


9 comentarii:

  1. era o vorba 'cats don't believe in god, they know better than that' :))
    dar botezul copilului cum ati reusit sa-l fentati? nu v-a facut familia reclamatie la protectia copilului? ;))

    RăspundețiȘtergere
  2. my god
    un timp n am mai putut sa te citesc (zicea ca mi trebuie acordul tau, sau o invitatie, sau ceva de genul). tu nu ma stii (nu ti am scris niciodata, dar te am tot citit).

    azi, constat ca pot sa te citesc din nou.
    si, de dor, ma apuc sa recitesc din urma.

    si......aflu ca esti din slatina. si parca nu mi vine sa cred. poate ne si cunoastem, poate suntem apropiate de varsta, poate am locuit in aceeasi zona, poate vreodata ne am zambit sau chiar ne am vorbit.
    si asa m a entuziasmat aceasta constatare, ca nu m am putut abtine sa nu ti scriu.

    cu mare drag, alina

    RăspundețiȘtergere
  3. revin
    nu stiam de celalalt blog, poarta ma. am citit acum.
    imi placi si mai mult acum.

    alina_zed@yahoo.de
    asta e adresa mea

    a

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina, am inchis blogul o perioada, m-am enervat :D.

    Inteleg ca esti din Slatina? Super, facem un grup. Unul foarte mic :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. da...acum locuiesc in brasov.
    avem acolo o buni dupa care suferim si noi (chiar am cochetat cu ideea de a ne muta acolo).
    cu cele 2 buni si cu copiii, facem un grup mare de 6 :))

    noapte buna
    a

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum sa nu existe zei ? Exista si au fost consemnati de istorie si intr-o gramada de dovezi ramase in decursul timpului, din aproape toate domeniile. Zeii sunt extraterestrii ....zeii creatori ai omenirii. Exista o gramada de documenattie pe net ( filme si carti ).

    RăspundețiȘtergere
  7. ti am scris un mesaj al naibii de lung,el insusi o postare,dar mi a disparut cand a trebuit sa ma loghez pt a nu posta ca anonim
    pffff
    pe scurt :
    1. nu sunt aceeasi persoana care ti a mai scris de pe IP-ul asta.eu sunt m-ul ei asa cum ea este f-ul meu.lol.suna sinistru cand trebuie sa repezi literele,in loc sa le asterni...oricum,iti precizez asta pt a nu pune pe slatineanca ta sa plateasca pt pacatele ,eventuale,ale sotului
    2.cuantica are raspunsuri.chiar le are.si sunt al naibii de multe.uluitor cum nu razbat spre publicul larg.parca ar fi o conspiratie(nu e,stiu,dar zau daca nu pare :) ).cauta folosind repere ca penrose planck photons experiments etc etc ai sa vezi
    asta doar daca vrei sa ti lamuresti eventualele dileme in privinta godului,zeului,curcubeului
    algoritmica stiintei a purces suficient drum: arata deja ca exista o directie :)
    nu insist
    gand senin

    RăspundețiȘtergere
  8. a!am uitat sa iti scriu de ce gandul catre tine
    simplu: mi ai adus,in mai multe randuri,bucurie.
    sa traiesti sa infloresti am plecat pace tie/voua

    RăspundețiȘtergere
  9. anonim :)
    hai sa o zic mai pe sleau :): eu nu cred in dumnezeu. nu stiu daca exista unii mai destepti ca noi in universul asta mare, insa nu cred nici o secunda ca zeii au facut omul, animalele, apa, whateverer. mai clar acum? :)

    RăspundețiȘtergere