Despre zei

Eu nu am nici o tangenta cu divinitatile. Nu am nimic, din principiu, cu cei care cred in existenta cuiva mai 'sus' de noi, insa recunosc ca sunt multe lucruri care ma deranjeaza in aceasta zona.

Asa ca lui d i-am explicat exact ceea ce cred eu. Ca unii oameni cred in zei si ca eu una nu stiu exact daca exista sau nu. Evident, lucrurile nu sunt atat de simple, au existat, de-a lungul timpului, mai multe serii de intrebari pe tema asta.

Recunosc, la un moment dat am cedat si am apelat la 'scuza' cu Dumnezeu. Adica undeva pe la a omiesaptesutepatruzecisinoua afirmatie ccum ca 'eu nu vreau sa murim, chiar daca mai e mult pana atunci', am ajuns si la faza cu 'nimeni nu stie de fapt ce se intampla dupa ce murim, poate ajungem la Dumnezeu'. Ceea ce, de fapt, iar nu e o minciuna, pentru ca sunt convinsa ca, la un moment dat, oamenii au nevoie sa vada si o luminita la capatului tunelului si asta poate fi una tare buna.

In fine, nu aici voiam sa ajung. Ci la un joc inventat de d.

Ca orice joc - al lui- care se respecta, are reguli inventate pe parcurs si care se schimba de la o zi la alta, in functie de ce avem nevoie.

Un joc e cel in care d ascunde mana la spate si 'arata' un numar de degete. Noi incercam sa ghicim numarul. Ma rog, asta ne poate iesi intr-o zi. In alta, orice am face nu putem ghici :), caci ghidusul schimba rapid degetelele.

Ei bine, in ziua cu povestea, d ma roaga:

- Vrei sa ne jucam jocul cu Dumnezeu si cu baiatul?

- Isus? [stie si povestea crestina cu baiatul si cea evreiasca, fara]

- Nu, cu baiatul cu degetele!

- ?

- Pai baiatul ascunde degete la spate si tu ghicesti

- Pai si unde e Dumnezeu in jocul asta?

- Pai tu esti Dumnezeu si ghicesti mereu!