marți, 17 august 2010

Co-sleeping

Si s-a intamplat. Cumva simtisem de mai demult, de asta m-am si 'pregatit'. Dar parca nu ma asteptam ca totul sa fie atat de clar pentru el.

In trei, mereu a dormit la mijloc, de-a latul. Rareori cu capul la noi.
Ei bine, in ultimul timp sugea, se ridica in fund, si cauta sa-si gaseasca loc undeva la picioare, de obicei in coltul meu. Nu era o problema pentru mine, caci pozitii se gasesc intotdeauna si oricum aveam loc. Insa am simti ca trebuie sa ii aduc patutul.

Mi-ar fi placut sa luam unul nou, la fel ca cel mare, in care dormeam cu totii, dar cu o saltea mai mica. Nu a fost momentul potrivit, asa ca l-am scos de la naftalina pe cel exilat pe balconul mamei acum mai bine de doi ani. Nu mai stiu cat timpne-a luat sa ne dam seama ca impreuna ne e cel mai bine, oricum cateva luni, nu mai mult. Prea mult, daca e sa ma intrebi acum :(

Am adus patul, l-am montat impreuna, apoi am avut musafiri, apoi am fost plecati...Si apoi ne-am intors. S-a intins in patul mic, m-a chemat 'la intalnire' si s-a culcat. A doua zi la fel. A treia la fel. In a patra s-a aruncat in patul mare, in mijloc. A stat un pic apoi mi-a zis : 'mami, fa-mi un pic de loc sa trec'. S-a mutat in patul lui si ne-am luat de mana. Si am adormit amandoi.

Nu stiu ce sa fac noaptea.
Ma intind peste patul lui si-l tin in brate.
Incerc sa ma intorc la Alex si sa il tin pe el insa mi se pare atat de maaaaare :)
Dorm de cele mai multe ori pe marginile de lemn ale paturilor noastre.
Si imi dau seama ca baietelul meu a crescut ataaaat de mult. Intr-atat de mult incat co-sleepingul nu i se mai potriveste.


Nu pot decat sa ma bucur ca eu sunt cea prinsa pe nepregatite si nu invers.

8 comentarii:

  1. se intampla si asa ceva pana la urma, fara sechele din partea copilului? super! abia astept sa o vad si pe aceasta, sincer. am trait intr-adevar o experienta unica cu intarcarea, daca o traim si pe cea cu no-co-sleeping, atunci suntem tari:))
    oricum, mai este timp, asta micu' are abia 1 an si jumatate. nu-i mai vine demult mei-tai-ul de la tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Magda
    d are 3 ani si 8 luni si sunt sigura ca e destul de irelevant :D pentru ca fiecare e cu ritmul lui.

    Cat despre mei-tai...pai cine s-a chinuit sa va potriveasca ceva pt o mama mica si un bebe mic mic :))). Ultima oara bebe era urias :D si sigur a mai crescut de atunci :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci mie mi-au dat lacrimile... si acuma plang... Nici macar nu stiu dece. Doar plang.
    Si te imbratisez, femeie frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sasha,
    eu nu m-am dezmeticit. Nu stiu ce simt, nu stiu cum sa simt. Daca am trai noi 2 (bine 3 :))) ) in lumea noastra, probabil n-as simti nimic :D Insa asa, pe de o parte simt ca ar trebui sa simt ceva altfel, sa scriu despre asta ca, nah, e anti-main-stream. Deci pana la urma..sunt varza :D

    RăspundețiȘtergere
  5. asa a fost si la noi (nu mai tin minte exact la ce varsta, ca au mai fost si reveniri la noi in pat), asta e, se desprind usor usor...stii cum zice Gibran, copiii nostri nu sunt copiii nostri.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce frumos s-a intamplat si de la sine. Vorba Magdei, dupa cea cu intarcatul, cand ea a fost mai pregatita ca mine, cred ca va fi si asta o experienta.

    La noi noaptea e dezmat. Ne culcam amandoua, apoi ma ia de mana `daddy! a pat!`. Mergem dormim cu el. El se muta ca sforaie. Si sfarsim iar la daddy, a pat, si vine ziua. Ah, si mai intindem plapuma si pe jos, dimineata zici c-au dormit vreo 6 persoane cel putin, cand de fapt am dormit doar noi 3, peste tot.

    Patutul, exista si el, plin de de toate... dar nu de noi.

    Va imbratisez tare!

    RăspundețiȘtergere