miercuri, 17 martie 2010

Unconditional Parenting

Cei ca mă ştiu dinainte de d nu-mi citesc blogul aşa că va trebui să suportaţi o mică introducere.
Eu sunt d’aia de nu mănâncă carne. Din motive legate de semnificaţie şi gust în egală măsură. Nu sunt radicală, dacă e să se întâmple câteodată vreun accident nu mor din cauza asta, însă în principiu prefer să nu. Mă uit fără să leşin (rău) când Ozzy mănâncă scoici crude şi-i mai atârnă câte un maţ, ceva, în colţul gurii, sau când mănâncă alţii ouă de raţă aproape gata, cu cioc şi gheare. Dar la survivor e una (fir-ar, chiar voiam să câştige Ozzy), la mine în bucătărie e alta.

Din motive lesne de înţeles, adică un calm şi o pace de nedescris în frigiderul propriu, după 3 ture de cumăparături săptămâna asta, astăzi, cât doarme copilul, am decis sa-i fac nişte carne. Lui îi place, la 1-2 săptamâni să servească ceva cu părinţi şi eu am grijă sa aibă pe cineva care să se ocupe de asta. Azi sorţii au fost împotriva-mi asa că m-am văzut faţă în faţă cu animalul.

Vedeam numai puii lui Jamie, aia care se îngrăşau aşa mult în primele 15 zile că nu mai ajungeau la 30, până la tăiere. Le ieseau bucăţi de ‚piept’de peste tot şi erau tăiaţi rapid si băgati la 2 la 5 lire (parcă).

Aşa, şi cu animalul deja tăiat în faţă (cred că Alex a avut o pesimţire şi a luat ieri un piept deja feliat mai subţirel) căutam în bucătăria cu ustensile simpatice şi cumpărate în proporţie covârşitoare pe baza aspectului, ceva să mă ajute să mânuiesc animalul.

Am rămas la un fund de lemn, un cuţit şi o spatulă. Nu ştiu la ce filme vă uitaţi voi dar eu n-am văzut ceva mai scârbos. Chestia aia moale dar care se ţinea bine de tot parcă se împotrivea cu toată fiinţa ei de animal chinuit din prima până în ultima zi. Am vrut să schimb spatula pe o furculiţă dar şi ăleia i se împotrivea. L-am tăiat, în condiţiile de sus, cât de mic s-a putut. Apoi a început distracţia dezlipirii de pe fundul de lemn. Căci nici acum nu se dădea bătută ci se lipea de fund şi aluneca de pe cuţit într-o ultimă încercare disperată de a se salva.

Cel puţin aşa am crezut la momentul ăla. Apoi am pus-o în teflon. Mare greşeală! Sfârăia şi se zbătea de ziceai ca e ultima clipă de viaţă. Şi cam era, într-un fel ciudat.

Rezultatul nu trăda nimic din luptele mele interioare, din creier, stomac şi fiere.



Fast forward o oră mai târziu:
-E bun. Ce-ai pus aici? (citat din Ratatouille)
2 minute după:
-Mami, nu-mi place cum miroase mâncarea asta! Eu nu mănânc.


Sunt multe lucruri care mă califică, în ochii unora, drept supermom. Nu pot să zic că sunt sau că ce fac e greu sau uşor, pot să spun cu siguranţă că e cea mai mare schimbare şi evoluţie personală ever. Şi că mereu am spus că-l voi iubi necondiţionat, că voi fi alături de el absolut orice s-ar întâmpla, că va găsi în mine un sprijin în absolut orice moment al vieţii lui. Şi înţelegere şi acceptare. Da' jur că nu m-am gândit vreodată că asta va însemna să mânuiesc carne crudă în timp ce fiecare bucăţică din mine se revoltă. In acest moment pot sa declar cu mâna pe inimă că am făcut cel mai greu lucru din cariera mea de părinte. Şi tot cu mâna pe inimă că nu.mai.fac.

P.S. Am mai făcut de 2 ori pulpe la cuptor dar jur că nu am atins/tăiat nimic. Nici de-aia nu mai fac.

13 comentarii:

  1. deci eu sunt carnivora, da nu sufar sa tai asa ceva.
    Eu pun la fiert sau in cuptor:D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mey, sa nu mai povestesti chestii din astea, ca imi faci o pofta...!!! :)))

    Semnat: sora de noapte. Anonima.

    P.S. Sincer, da' sincer, nu te inteleg. Si m-am chinuit ceva, sa stii... Soly! (cum ar zice juniorul meu)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristina D. :)
    Citesc de ceva timp pe aici :).
    Dupa ce am citit astea, mi-am adus aminte de Diana mea din camin. Nu te-ai schimbat deloc!
    Va pup pe toti trei!

    RăspundețiȘtergere
  4. Soro :)), ce nu înţelegi? :D

    Cristinaaaa, habar n-aveam că eşti 'pe aici' :) Ce suprizăăăă, foarte tare! Ne vedem la un cico să-ţi prezint prinţul?
    Pfii, ce vremuri...cămin, ibrice de cafea la schimb pe farfurii de mâncare...vise...:))

    RăspundețiȘtergere
  5. Ceau, ce surpriza ca esti vegetariana :)
    Care e motivul transformarii?

    Exista o carte care te-ar putea ajuta: http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=21431

    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. E foarte bine ca esti vegetariana. Ai o alimentatie foarte sanataosa. Te felicit!

    O primavara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Diana , no offense, dar cred ca as muri fara carne!
    Eu mi-s carnovor declarat! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. nu mananc carne si multa lume ma intreaba cum rezist poftei. e greu de inteles ca nu ti se face pofta. pt mine carnea nu reprezinta mancare, ci bucati din animale moarte. de ce mi-ar fi pofta de asa ceva? am mancat, stiu cum e, nu mi se pare a avea gust rau, dar constientizand ce reprezinta nu mai pot ingurgita asa ceva.
    e usor sa fii carnivor cand iti procuri carnea de pe raftul frumos luminat al supermarketului, cand nu injunghi animalul si transezi cu mana ta cadavrul. daca am fi nevoiti sa facem asta, mult mai multi s-ar lasa

    RăspundețiȘtergere
  9. Iglita, eu ii inteleg pe cei care mananca, ma rog, cel putin pe unii. Insa prepararea carnii mi se pare ceva ce ar trebui sa opreasca pe orcine din a o mai manca. brrr...

    RăspundețiȘtergere
  10. Diana, eu acum te-am descoperit, citind un comentariu de-al tau de pe blogul meu.Esti bestiala! E o bucurie sa te aflu! Multumesc!

    PS: la noi urmeaza momentul introducerii de hrana diversificata pentru copchil. Am mari emotii: o sa fie carnivor sau nu? Sigur ca eu sper ca nu. Si sigur ca tat'su, marele mancacios de carne, spera ca da... Acu', om vedea.
    Te pup tare si multumesc, esti MINUNATA!

    RăspundețiȘtergere
  11. Sasha şi eu vă citesc cu mare drag. Stii, d, la un moment dat, fara sa i zic absolut nimic, pe la 2 ani, mi-a zis ca el nu vrea ciorba de vacuta (facuta de bunica-sa) ca vacutele sunt dragute. :)

    daca ar fi numai dupa ei, sunt sigura ca nu ar manca carne. dar cum mai sunt multi bine voitori in jur...:(

    RăspundețiȘtergere
  12. Si eu te inteleg perfect. Eu m-am lasat de carne in intregime cam in 2006 inceput, dar nu ma consider vegetariana si nici nu fac propaganda din acest lucru. Pur si simplu nu vreau si nu mi pofta de carne. Insa cand am ramas insarcinata, mancam tot ce-mi iesea in cale si era carne: cel mai mult:soric, jumari, picioare de gaina :-)). Iar dupa ce am nascut-o pe Lili-Róza, am revenit la normal. Ma crezi, ca nimeni nu m-a crezut, si plange familia, cat de bine era,cand mi-am venitin fire, pe vremuri:-)) Eh, nu-i chiar asa de rau, niciei nu mananca carne multa. Si nu fac nici eu zarva din acest lucru. Keep quiet, do your thing. Si cu toate ca am crezut ca fiica mea va fin un mic canibal, nici pe de parte.Ii place carnea cand cum. Insa parteacu preparatul inteleg perfect. Ieri am facut ficat prajit.Uaaaaa!era sa mor.Dar nu am scos un cuvant, sa nu le stric pofta la familie. Numai cateodata iimaitachinez la pranz, cu comentariidegenul sarmanul puisor :-)))))

    RăspundețiȘtergere
  13. Si noi suntem la inceputurile diversificarii si as vrea sa-l cresc fara carne (citind ce ai scris am trait la maxim momentele din stomac si fiere... sunt vegetariana din 2001 si pana atunci credeam ca toata lumea mananca putina carne doar din politete pentru bucatareasa :)) nu-mi imaginam ca sunt carora le place).

    Cu familia e ok, sunt de acord cu mine. Mai greu ne va fi in societate. Asa ca te rog sa mai scrii cand poti (stiu ca acum nu) cum e sa cresti un copil fara carne.

    Multumesc mult. Te pup!

    RăspundețiȘtergere